Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița din România, în Carpații Orientali, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz din județul Neamț.
Lacul, cu o formă alungită, pe direcția nord-vest – sud-est, are o suprafață de 32,6 km² și s-a format după construirea între anii 1950 și 1960 a unui baraj care alimentează hidrocentrala de 210 MW construită în timpul regimului comunist inclusiv cu aportul muncii forțate prestate de deținuți politici. Pentru construcția barajului și amenajarea lacului au fost strămutate 22 de sate din zonă, și peisajul natural a fost drastic schimbat, el fiind declarat rezervație naturală acvatică în 2000.
Lacul este ocolit pe malul său nord-estic de șoseaua națională DN15, care leagă Piatra Neamț de Toplița.
Direcția sa generală este de la nord-vest spre sud-est, având frecvente zone de extindere laterală, cea mai importantă fiind cea de pe râul Bistricioara (de aproximativ 3 km). Are – în medie – o lungime de 35 km, un perimetru de 71 km, o suprafață de 32,6 km² și un volum maxim de apă de 1.250 milioane m³, fiind totodată – ca mărime – al doilea lac artificial din România și al treilea ca înălțime. Diferența dintre cotele maximă – aflată la 516 m altitudine și minima – aflată la 434 m altitudine, este de 82 m, depinzând de regimul de exploatare. Geologic amenajarea este situată în zona flișului Carpaților Orientali.
Două captări secundare aflate la Tașca respectiv Izvoru Muntelui, deviază apa râurilor Bicaz respectiv pârâului Izvorul Muntelui în lacul principal. Cea de la Tașca se constituie în spatele unui baraj de tip stăvilar cu două câmpuri deversoare echipate cu 2 stavile segment cu clapetă, fiind limitată de un dig lateral cu o lungime de 1,3 km și un dig de pamant lung de 60 m în frontul de retenție, ce se închide în versantul stâng. Priza de apă se continuă cu o galerie de derivație cu diametrul de 0,4 m și o lungime de 9845 m, ce asigură debitul de servitute. Cea de-a doua captare (de tip tirolez, debit instalat de 2,4 mc/s) este instalată la traversarea galeriei de derivație de către pârâul Izvorul Muntelui, cu dirijarea acestuia direct în galerie (conductă îngropată cu diametrul de 3 m și lungime de 150 m). Debitul normal de transport al derivației la nivelul normal de retenție al lacului este de 15 m3/sec.
Posibilități de acces: Lacul Izvorul Muntelui este accesibil în primul rând rutier și feroviar (în sud).
Principala cale de acces este reprezentată de DN15 pe porțiunea Bicaz – Poiana Largului. Din centrul Bicazului, drumul șerpuiește pe serpentinele care urcă pe coronamentul barajului, pentru a se angaja ulterior pe marginea stîngă a lacului. După ce revine le malul drept – trecând peste viaductul de la Poiana Largului, se intersectează cu DN17B care vine de La Vatra Dornei. De aici se îndreaptă mai întâi spre sud, apoi pe valea Bistricioarei spre Pasul Creanga. Deoarece în zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților – prăbușiri, eroziune torențială și mai ales alunecări de teren, întreținerea și exploatarea șoselei Bicaz – Largu prezintă dificultăți semnificative.
În Bicaz ajunge și DN12C care coboară din Pasul Pângărați dinspre Transilvania.
În zona de sud-vest există un singur drum modernizat, care necesită însă reparații capitale. După porțiunea inițială a acestui drum cu indicativul DJ155F dintre Bistricioara (intersecția cu DN15) și Durău, acesta urcă Ceahlăul pentru a coborî spre Izvoru Muntelui și de aici mai departe spre baza barajului, pe dreapta Bistriței. Porțiunea montană a drumului este foarte deteriorată. Alternativă există pe marginea lacului numai sub forma unui drum forestier – Izvorul Alb, între intersecția cu DJ155F din satul Ceahlău și porțiunea de acces pe coronamentul barajului a DN15.
